Joc PC Sega Rome: Total War Gold Edition

Cod produs: #14004
Produsul nu mai este activ in oferta ITGalaxy.ro

Iti recomandam alte produse similare din categoria Jocuri PC

Ai nevoie de ajutor? Contacteaza echipa de vanzari sau suna la 021 324 43 44 / 0731 444 999.

   


Pret valabil in limita stocului disponibil

Descriere Joc PC Sega Rome: Total War Gold Edition

Cod produs: #14004

ROME: TOTAL WAR GOLD EDITION

DOUA JOCURI DE CUCERIRE A LUMII INTR-UNUL SINGUR.
In Rome: Total War, joc premiat de zeci de publicatii specializate, si in expansion pack-ul oficial Barbarian Invasion, trebuie sa conduci spre victorie unele dintre cele mai impresionante armate din istorie.

ROMA TE ASTEAPTA. PORNESTE LA RAZBOI.
- Condu una dintre cele trei mari familii romane, a caror sete de putere nu cunoaste limite.
- Trebuie sa demonstrezi geniu militar pentru a crea un imperiu care va cuprinde Europa si Africa.
- Cucereste apoi Roma pentru a prelua controlul asupra celui mai mare imperiu din lume.

In expansion pack-ul inclus, Rome: Total War - Barbarian Invasion, trebuie sa aperi Imperiul Roman de Rasarit sau pe cel de Apus,  sau poti conduce invaziile barbare pentru a cuceri Roma si maretul sau imperiu.


 

Acest excelent joc creat in studiourile The Creative Assembly acopera una dintre cele mai fascinante perioade ale istoriei: epoca Republicii Romane si a Imperiului Roman timpuriu.


Rome: Total War este un joc de tactica in timp real si strategie pe ture, a carui campanie ii poarta pe jucatori din Europa pana in Africa de nord si Orientul Apropiat, la conducerea uneia dintre cele trei familii romane, cu alte opt factiuni care pot fi controlate in afara campaniei principale. Scopul principal al campaniei este sa devii Imparat al Romei prin cucerirea a cincizeci de provincii, inainte de a lansa atacul final impotriva Romei. Producatorii au creat si o campanie mai scurta, in care trebuie sa infrangi celelalte factiuni in lupta pentru controlul asupra unui numar de 15 provincii.



La inceputul campaniei, jucatorul trebuie sa aleaga una dintre cele trei familii: Iulii, Brutii si Scipii, fiecare cu propriile avantaje, specializari si regiuni controlate. Apoi jucatorul trebuie sa isi extinda imperiul pe harta de campanie. Conflictele deschise vor fi rezolvate de armate vaste, in batalii in timp real, create cu un excelent motor grafic 3D. Liderul fiecarei factiuni si toti descendentii sai de sex masculin pot fi controlati in joc, iar jucatorul ii poate face guvernatori sau generali. Astfel, abilitatile individuale ale fiecarui personaj pot fi utilizate pentru o buna organizare economica sau pentru a castiga batalii (in care prezenta generalilor conduce la cresterea si mentinerea moralului trupelor). De asemenea, pot fi recrutati agenti, fiecare cu abilitati si servitori proprii. Membrii familiei vor capata anumite trasaturi in functie de actiunile lor din timpul luptelor si pe harta de campanie. La randul lor, trasaturile respective pot avea efecte pozitive sau negative.

 


In segmentul de strategie pe ture din Rome: Total War, jucatorul trebuie sa se angajeze in diplomatie, sa dezvolte infrastructura, sa recruteze si sa mute armate si sa mentina ordinea publica prin controlarea nivelului taxelor si prin organizarea luptelor de gladiatori. Jucatorii pot construi si imbunatati o mare varietate de cladiri in orase, inclusiv cele cu rol de control asupra comportamentului populatiei: amfiteatre si temple, dar si cladiri cu rol economic (cum sunt pietele) si cladiri utilizate pentru recrutarea si antrenarea unor noi tipuri de unitati militare, cum sunt baracile pentru arcasi si cavalerie.

 

 
Imperiul jucatorului se poate extinde fie prin recrutarea unor armate impresionante care, alaturi de trupe de mercenari, pot prelua controlul asupra oraselor inamice prin forta, fie prin diplomatie (de exemplu, prin realizarea unei aliante prin intermediul unui agent). Cu cat jucatorul controleaza mai multe orase, cu atat va stapani un spatiu geografic mai mare si cu atat va incasa mai multe taxe, multumita populatiei din ce in ce mai mari. Cu toate acestea, cu cat jucatorul controleaza mai multe orase, cu atat mai dificil este sa mentina controlul. Populatiile nemultumite se pot revolta, caz in care jucatorul pierde controlul asupra orasului si se confrunta cu o armata rebela care va trebui sa fie eliminata pentru a recuceri asezarea respectiva.


Sistemul de batalii in timp real a fost imbunatatit fata de titlurile anterioare. Harta de campanie si hartile de batalie sunt acum integrate: acest lucru inseamna ca elementele geografice prezente pe harta de campanie vor aparea si in batalia propriu-zisa. De exemplu, daca pe harta de campanie apar munti inzapeziti, acestia vor constitui terenul pe care se va purta lupta, ceea ce obliga la ajustarea abordarii tactice. De asemenea, sunt disponibile o multime de tipuri de unitati, specifice factiunilor din joc, de la cavalerie la arcasi si artilerie. Fiecare unitate are propriile abilitati speciale, formatii de lupta si puncte slabe, care trebuie luate in considerare in planificarea si implementarea deciziilor de ordin tactic. Ca si in celelalte jocuri din Colectia Total War, moralul unitatilor este un factor extrem de important; daca moralul scade sub un anumit nivel, unitatea va fugi din lupta, insa daca un general se afla in preajma trupelor, moralul va creste si, odata cu el, sansele de succes. Moralul este afectat de mai multi factori, inclusiv oboseala, tipul de teren si numarul de inamici (care poate intimida armata), precum si de numarul de soldati pierduti in lupta si de prezenta (sau absenta) unui avantaj tactic clar asupra inamicului.

 

 
Rome: Total War ofera si o serie de batalii istorice, cum este Asediul Spartei din 272 i.Hr. De obicei, jucatorul este pus la conducerea armatei inferioare numeric sau aflate in dezavantaj si trebuie sa duca o lupta grea pentru a invinge. De asemenea, se pot purta batalii in multiplayer online.

 

Rome: Total War – Barbarian Invasion Expansion Pack


Rome: Total War Gold Edition include si primul expansion pack lansat pentru acest joc, si anume Rome: Total War – Barbarian Invasion, a carui actiune are loc la 349 de ani dupa finalul jocului-baza.
Campania din expansion pack incepe in 363 d.Hr. si se incheie in 476 d.Hr. (desi jucatorul poate continua jocul, daca doreste, si dupa anul 476), si are in centru marile migratii ale popoarelor germanice si ale hunilor. De asemenea, in joc isi face simtita prezenta tensiunea de la vremea respectiva creata de confluenta celor trei religii: crestinism, zoroastrism si, generic, credintele pagane.

 


Roma a ajuns sa controleze un imperiu enorm, care apoi s-a scindat in Imperiul Roman de Rasarit si cel de Apus, conduse de la Constantinopol si Roma. Diversele regiuni ale Imperiului reprezinta factiunile din jocul-baza, care au fost absorbite in Imperiu. „Barbarii” din titlul expansion pack-ului sunt hunii, gotii, vandalii, francii, burgunzii si longobarzii – unirea acestora le-a permis sa invadeze Imperiul si reprezinta catalizatorul pentru campania din Barbarian Invasion.


 

 

Una dintre principalele noutati din expansion pack este includerea Hoardelor, ce reprezinta migratia in masa a mai multor populatii „barbare”. Atunci cand una dintre factiuni pierde controlul asupra ultimei sale provincii (unele dintre factiuni, cum sunt hunii si vandalii, incep campania fara nicio provincie), nu dispare de pe harta, ci devine o Hoarda. Aceasta reprezinta o intreaga natiune pornita in migratie si este in fapt o armata imensa cu zero costuri de intretinere. Dupa cucerirea unei asezari, hoarda poate sa o jefuiasca sau se poate stabili acolo.

Conditiile pentru victorie sunt specifice fiecarei factiuni si pot presupune controlul asupra anumitor teritorii sau eliminarea anumitor factiuni, ceea ce aduce un plus de complexitate strategica.

 



Rome: Total War – Barbarian Invasion ofera si noi batalii istorice, cum este Batalia de la Muntele Badon.

Rome Total War – Barbarian Invasion - factiunile care pot fi controlate inca de la inceputul campaniei includ:
- Imperiul Roman de Apus
- Imperiul Roman de Rasarit
- Hunii
- Gotii
- Vandalii
- Samaritenii
- Saxonii
- Francii
- Alemanii
- Sasanizii

Cerinte Rome: Total War Gold Edition PC
- Versiunea in limba engleza a Microsoft Windows 98SE/ME/2000/XP
- Procesor Pentium III 1,0 GHz sau Athlon 1,0 GHz sau superior
- 256 MB RAM
- placa video cu minim 64 MB VRAM, compatibila cu DirectX 9.0b si cele mai noi drivere
- unitate optica DVD-ROM 8x (1200 KB/sec rata constanta de transfer)
- 2,9 GB spatiu liber pe hard disk (plus 500 MB pentru swap file in Windows)
- placa de sunet pe 16 biti, compatibila cu 100% cu DirectX 9.0b

Specificatii tehnice

Ai sesizat o greseala in specificatiile tehnice ale produsului? Da-ne de stire!
  • General
    • Gen
      Strategy
    • Rating
      12+
    • Limba
      Engleza

Note explicative

Acest produs este nou. Totusi, daca nu esti incantat(a) dupa ce il vezi si fizic, il poti returna in termen de 14 de zile de la primirea comenzii. Persoanele fizice pot opta fie pentru un alt produs, fie pentru returnarea banilor.
ATENTIE!!! Acest produs se poate returna numai daca este sigilat in conformitate cu OUG34.

Noi, ITGalaxy.ro, facem eforturi permanente pentru pastrarea acuratetii informatiilor pentru acest produs.

Rareori informatiile pot contine mici inadvertente: fotografiile produsului au caracter informativ si pot contine accesorii neincluse in pachetele standard, unele specificatii sau pretul pot fi modificate de catre furnizori fara o notificare in prealabil si pot contine erori de operare. In cazul afisarii unui pret derizoriu, ITGalaxy.ro isi rezerva dreptul sa nu livreze produsul respectiv.

Actionam in baza principiului bunei credinte si incercam sa facem lucrurile intr-o maniera optima, astfel incat sa nu intampini probleme de vreun fel, insa recunoastem faptul ca suntem oameni. Si desi se spune ca viitorul e al robotilor, oamenii fac lucrurile sa se miste si tot ei pot uneori gresi.

Toate promotiile prezente in site sunt valabile in limita stocului disponibil. Produsele beneficiaza de garantia specifica, data de catre furnizor, producator sau distribuitor. Toate marcile apartin detinatorilor legali.

Cod produs: #14004

Pretul produsului include costul de 0.60 lei, aferent colectarii, tratarii si eliminarii DEEE.

Review-uri

Scrie un review pentru acest produs si daca este considerat relevant de catre echipa noastra, vei primi un voucher de 10 lei reducere la o comanda viitoare de minimum 100 lei, pe adresa mail indicata de tine aici.